
Prin implementarea Strategiei propuse se va asigura consolidarea coerenței teritoriale și implementarea de acțiuni integrate, ce vor conduce la diversificarea și dezvoltarea economiei rurale, în folosul comunităților, tema unificatoare reflectând efortul comun al tuturor partenerilor si actorilor locali de a sprijini comunitatea printr-o abordare inteligenta, bazată pe acțiuni de instruire si demonstrative adresate fermierilor si actorilor din domeniul social, elementele comune tipurilor de intervenții din SDL fiind reprezentate in special de caracterul pregnant al abordării componentei sociale, atât prin intervențiile dedicate serviciilor abordate prin prisma grupului țintă, dar nu în ultimul rând a componentei economice prin prisma sprijinului acordat în special femeilor și tinerilor. La nivelul agriculturii, sprijinirea formelor asociative și îndreptarea către componenta de cooperare cu alte GAL-uri, reflecta intre altele nevoia partenerilor locali de a fi îndrumați si sprijiniți tot de o manieră sociala, dat fiind pionieratul acestora de a funcționa sub egida formelor asociative. Construcția instituțională este un alt aspect foarte important ce va da posibilitatea actorilor din spațiul LEADER, reprezentanți ai diferitelor domenii de activitate, să conlucreze și să interacționeze în folosul comunităților rurale, comunitatea fiind de fiecare data in centrul atenției, atât prin intervențiile propuse cat si prin rezultatele așteptate. Abordarea inovativă in cadrul celor 8 intervenții va furniza răspunsuri noi la problemele zonelor rurale in special din perspectiva abordării sociale, dat fiind caracterul zonelor sărace, cu grupuri țintă bine definite ca fiind vulnerabile, aceasta vizând transferul și adoptarea inovației generată în altă parte, modernizarea formelor tradiționale de know-how sau descoperirea de noi soluții la problemele rurale persistente pe care alte instrumente politice nu au reușit să le rezolve într-un mod durabil și satisfăcător.
R.1PR - Numărul de persoane care beneficiază de consiliere, formare, schimb de cunoștințe sau care participă la grupurile operaționale ale Parteneriatului european pentru inovare (PEI) sprijinite de PAC pentru a spori performanța durabilă din punct de vedere economic, social, de mediu, climatic și eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor
Ob Transversal. modernizarea agriculturii și zonelor rurale prin promovarea și partajarea cunoștințelor, a inovării și a digitalizării în agricultură și în zonele rurale și prin încurajarea adoptării acestora de către fermieri, prin îmbunătățirea accesului la cercetare, inovare, schimbul de cunoștințe și formare.
(codificarea şi denumirea acestora)
L801 - ACŢIUNI DE INFORMARE ŞI TRANSFER DE CUNOSTINŢE PRIN ACTIUNI DEMONSTRATIVE
R.9PR - Ponderea exploatațiilor care beneficiază de sprijin pentru investiții în vederea restructurării și modernizării, inclusiv în vederea îmbunătățirii eficienței resurselor
c. îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric;
(codificarea şi denumirea acestora)
R.37 - Numărul întreprinderilor rurale, inclusiv al întreprinderilor din domeniul bioeconomiei, dezvoltate cu sprijinul PAC
h. promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, inclusiv a participării femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii durabile;
(codificarea şi denumirea acestora)
R.42 - Numărul de persoane acoperite de proiecte de incluziune socială sprijinite
h. promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, inclusiv a participării femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii durabile;
(codificarea şi denumirea acestora)
L809-INVESTITII IN DOMENIUL INCLUZIUNII SOCIALE
R.41PR - Ponderea populației rurale care beneficiază de un acces îmbunătățit la servicii și infrastructură prin intermediul sprijinului PAC
h. promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, inclusiv a participării femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii durabile;
(codificarea şi denumirea acestora)
Promovarea integrării sociale a persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, inclusiv a celor mai defavorizate persoane și a copiilor
(codificarea şi denumirea acestora)
Complementaritatea SDL cu alte strategii naționale, sectoriale, regionale sau județene arată interdependența acesteia cu celelalte strategii și contribuțiile SDL la obiectivele acestora. Interventiile din cadrul SDL au fost astfel concepute încât să completeze ceea ce lipsește in teritoriul Moldo-Prut, respectiv modul inovativ și intergrat de abordare al nevoilor identificate, in același timp să se asigure coordonarea strategică și complementară cu strategiile nationale, sectoriale, regionale și județene, respectiv cu programele prin care sunt implementate aceste strategii si care vizeaza in special educatia, abordarea incluziva, mediul economic si abordarea de mediu.la nivel judetean SDL este complementara cu P2,: Vasluiul educat, P4Vasluiul incluziv,P5Vasluiul agriculturii de performanță și a satelor regenerate si P6Vasluiul competitiv, iar la nivelul UE cu O.P.1 – ”O Europă mai inteligentă”,O.P.2 – ”O Europă mai verde” O.P.3 – ”O Europă mai conectată”,O.P.4 – ”O Europă mai
